ancheta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. enquêter)

1. a supune (un fapt sau o persoană) unei cercetări amănunțite pentru a scoate la iveală adevărul și a stabili eventuale răspunderi și vinovății; a face o anchetă.
2. a face o cercetare științifică pe teren.

anchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enquête)

1. cercetare făcută de o autoritate publică în scopul stabilirii împrejurărilor în care s-a produs un fapt şi a răspunderilor.
2. metodă de investigaţie ştiinţifică, prin cercetarea pe teren; (p. ext.) gen publicistic în care se prezintă rezultatele unor asemenea cercetări.

anchetare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. ancheta)

1. acțiunea de a ancheta; efectuare a unei anchete; (rar) anchetat.

anchetator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. enquêteur)

1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.

banchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. banquette)

1. bancă mică fără spetează; canapea în compartimentele vagoanelor de cale ferată.
2. suprafaţă orizontală, platformă pe un taluz ori la baza lui, spre a-i spori stabilitatea.
3. rambleu format din excedentul de material excavat.
4. fâşie orizontală de-a lungul unui terasament.
5. (echit.) obstacol natural format dintr-o moviliţă acoperită cu iarbă.
6. ~ litorală = platformă de abraziune îngustă la piciorul unei faleze.

buletin-anchetă

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (buletin + anchetă)

1. buletin prin care se efectuează o anchetă.

contraanchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-enquête)

1. anchetă făcută după o primă anchetă.

contrabanchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. contregradin)

1. banchetă (2) laterală a unui şanţ.

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.
2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.

ancheta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. enquêter)

1. a supune (un fapt sau o persoană) unei cercetări amănunțite pentru a scoate la iveală adevărul și a stabili eventuale răspunderi și vinovății; a face o anchetă.
2. a face o cercetare științifică pe teren.

anchetator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. enquêteur)

1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.

combi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kombi/wagen/)

1. autoturism cu o capacitate sporită de transportat bagaje, cu 3 sau 5 uşi (obligatoriu una în spate), bancheta din spate fiind rabatabilă.

comunicant 2, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (comunica + -ant)

1. cel care comunică ceva; cel care răspunde la o anchetă lingvistică.

contraanchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-enquête)

1. anchetă făcută după o primă anchetă.