Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagoniste, lat. antagonista, gr. antagonistes)
1. adj. antagonic.
2. adj., s. n. (substanţă, agent, muşchi) care împiedică efectele agonistului2 (II).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. antagonistic)
1. luptând sau acționând împotriva; antagonist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ambitendency)
1. prezenţa simultană a două tendinţe antagoniste.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagonique)
1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acţionează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziţie, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antagonisme)
1. contradicţie antagonistă; rivalitate.
2. (fiziol.) opoziţie funcţională între două sisteme, organe sau substanţe.
3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionţi.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (engl. antagonize)
1. a da un caracter antagonic, a deveni antagonic.
2. a deveni antagonist, a se regăsi într-o poziție de conflict, de opoziție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concurrence)
1. rivalitate între industriaşi sau comercianţi pentru acapararea pieţei, pentru obţinerea unor profituri cât mai mari etc.
2. întrecere, luptă pentru întâietate.
3. (biol.) relaţie interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleaşi resurse de mediu.
4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun.
5. punct de ~ = punct de intersecţie a dreptelor concurente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. conflictus, fr. conflit)
1. neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend.
3. (fil.) treaptă acută în evoluţia contradicţiilor antagoniste.
4. ciocnire între ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o operă literară, care determină desfăşurarea acţiunii.