Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. antonyme)
1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt (ex. ~ul lui „mare” este „mic”).
2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antonymique)
2. care se află în raport de antonimie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antonymie)
1. raport între doi termeni cu sensul exact contrar; relație între două antonime.
2. caracterul cuvintelor care au sensuri opuse.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactèrien, cf. grec. a „fără” + bakterion „bastonaș” )
1. care nu conține, care este lipsit de bacterii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactériémique)
1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abduction, lat. abductio)
1. mişcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului; (înv.) abducțiune.
2. (antonime) aducție, (înv.) aducțiune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)
1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.