autoapărare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. autodéfense)

1. apărare personală, apărare prin mijloace proprii împotriva unui atac; (rar) autoapărat.
2. legitimă apărare, autorizare legală și imediată de a se apăra, inclusiv prin folosirea unor mijloace care ar fi interzise în alte circumstanțe.

țesut de protecție; țesut de apărare

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT tela protectiva
2. FR tissu protécteur
3. EN protective-tissue
4. DE Schutzgewebe
5. RU зaщитнaя ткaнь
6. HU védőszövet, kalapbőr

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.

analgognozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analgognosie)

1. incapacitate de înțelegere de către bolnav a unei dureri, însoțită de absența reacției de apărare.

antihormon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antihormone)

1. substanță de apărare produsă de organism când i se administrează hormoni proteici.

apofilaxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophylaxie)

1. (med.) slăbire a puterii de apărare a organismului.

apologetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apologétique)

1. adj. care conține o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.