Rezultate secundare (Arbitrar):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acţiune, situaţie arbitrară (I).
Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (arbitrar + -icește)
1. într-un mod care scapă necesității sau rigorii logice.
2. în mod autoritar, despotic; samavolnicește.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. arbitrarietà)
1. atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abusif, lat. abusivus)
1. care întrece măsura; exagerat, excesiv.
2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal.
3. care abuzează de puterea lor.
4. care este înșelător, specios.
5. (lingvistică) se spune despre un cuvânt folosit într-un mod impropriu.
6. părinte ~ = părinte care captează pentru sine și exclusiv afecțiunea copiilor săi (ex. mamă ~ă, tată ~).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arbitraire, lat. arbitrarius)
1. adj. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic.
2. (făcut) la întâmplare.
3. s. n. faptă, acţiune, situaţie arbitrară (I).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. arbitrarietà)
1. atitudine, procedeu arbitrar; samavolnicie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. artificiel, lat. artificialis)
1. făcut de om; nenatural; meşteşugit.
2. (şi adv.) prefăcut, nesincer; artificios.
3. arbitrar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bastille)
1. (în evul mediu) construcţie dintr-un sistem de fortificaţii.
3. (fig.) închisoare, cetăţuie fortificată; simbol al puterii arbitrare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conventionnalisme)
1. caracterul a ceea ce este convenţional; tendinţă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezenţă masivă în opera de artă a unor elemente de conţinut sau de expresie devenite clişee.
2. concepţie filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile şi teoriile ştiinţifice ar fi simple convenţii create în mod arbitrar de oamenii de ştiinţă.