Dictionar

ardence [aʀdɑ̃s]

Parte de vorbire:  lexicon  
Etimologie: (fr., s.f.)

1. gust piperat resimțit după degustarea uleiului de măsline.
 

ardenez

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ardennais)

1. rasă de cai mari, puternici, de tracțiune.
 

ardent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ardent, lat. ardens)

1. înflăcărat, înfocat, pasionat.
2. (despre nave) care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul.
 

ardență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. ardent)

1. înflăcărare, ardoare, pasiune, înfocare.
2. (mar.) tendință a unei nave de a veni cu prora în vânt.
 

ardere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (arde)

1. acțiunea de a (se) arde, de a (se) descompune prin acțiunea focului; combustie.
2. fenomen rezultant din combinarea unui corp cu oxigenul din aer (sau cel conținut într-un produs chimic) și însoțit de o degajare de căldură cu sau fără flăcări.
 

ardezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. ardesia)

1. rocă argiloasă tare, cu structura foioasă, de culoare neagră-cenușie, pentru tăblițele de scris și pentru acoperirea caselor.
 

acaustobiolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acaustobiolite)

1. (geol.) rocă sedimentară de origine organică care nu arde (necombustibilă).
 

acetilenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylène)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă.
 

acorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accorder, lat. accordare)

1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
 

aeroreactor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroréacteur)

1. reactor la care carburatorul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat.
 

afon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (și s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simț muzical.
3. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
 

ambarda

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. embarder)

1. a se abate brusc de la curs; a face ambardee.