Dictionar

ardoare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ardeur, lat. ardor)

1. vivacitate sau vigoare pe care o arată cineva în realizarea unei acțiuni; înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență.
2. (loc. adv.) cu ~ = înflăcărat, cu pasiune.
 

ardență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. ardent)

1. înflăcărare, ardoare, pasiune, înfocare.
2. (mar.) tendință a unei nave de a veni cu prora în vânt.
 

fervență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. fervenza)

1. starea sufletească pasională a unei persoane care experimentează entuziasm, ardoare, zel (religios); (prin metonimie) manifestarea acestei stări de spirit; fervoare.
2. (în special) entuziasm și ardoare pasională pentru un autor, o operă literară etc.
 

fervoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ferveur, lat. fervor)

1. ardoare, înfocare, zel, pasiune; fervență.
2. pasiune mistică; bigotism.
 

petulant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pétulant)

1. care manifestă, care denotă petulanță; care manifestă o ardoare exuberantă, bruscă și dezordonată; vioi, zburdalnic; tumultuos.
 

regalist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după fr. royaliste)

1. (adept) al regalității; monarhist.
2. adj. care susține valorile unei regine sau ale unui rege.
3. a fi mai ~ decât regele = a apăra interesele cuiva cu mai multă ardoare decât acesta însuși; a fi intransigent, prea dogmatic.
 

zel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zèle, lat. zelus)

1. râvnă, sârguință; ardoare.
2. exces de ~ = sârguință exagerată.