Dictionar

arheologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archéologie)

1. știință care studiază trecutul istoric al societății omenești pe baza interpretărilor vestigiilor aparținând diferitelor culturi materiale.
 

hidroarheologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hydroarchéologie)

1. disciplină care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături sub apă.
 

paleoarheologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paléoarchéologie)

1. arheologie a epocilor preistorice.
 

arheochimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arheo- + chimie)

1. disciplină a chimiei în slujba arheologiei.
 

arheolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. archéologue)

1. specialist în arheologie.
2. specialist în studiul civilizațiilor dispărute, cercetând vestigiile acestora.
 

ceramologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. céramologie)

1. disciplină (legată de arheologie) al cărei obiectiv este studierea obiectelor de ceramică; studiul ceramicii.
 

dactiliologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dactyliologie)

1. parte a arheologiei care studiază inelele și pietrele prețioase gravate.
 

paleoarheologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paléoarchéologie)

1. arheologie a epocilor preistorice.
 

paleologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. paleology)

1. studiu al antichității sau al antichităților; arheologie.