Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. architectural)
1. referitor la arhitectură; arhitectonic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. architectonique, lat. architectonicus)
1. care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural, (înv.) arhitectonicesc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Axialität)
2. (geometrie euclidiană) măsură a cât de multă simetrie axială are o formă.
3. (arhitectură) utilizarea axei arhitecturale în procesul de organizare a spațiului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constructivisme)
1. orientare estetică, în artele plastice, literatură şi muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spaţiale, şi care luptă pentru puritatea şi simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susţine că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepţie care recunoaşte rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoaşterii.
4. concepţie a şcolii intuiţioniste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenţei matematice.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. constructiviste)
1. I. referitor la constructivism, mișcare artistică și arhitecturală de origine rusă care privilegiază funcția.
2. II. adept al constructivismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corinthien)
1. care aparține Corintului sau corintienilor; privitor la Corint sau Corintieni; corintic.
2. care face parte din populația Corintului; originar din Corint.
3. se spune despre un ordin arhitectural grecesc, caracterizat de o mare bogăție de elemente și de un capitel decorat cu două rânduri de frunze de acant; care aparține acestui ordin.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)
1. ordin ~ = ordin arhitectonic în Grecia antică, caracterizat prin robusteţe şi sobrietate, prin coloane fără bază, cu friza decorată cu triglife şi metope.
2. (despre elemente arhitecturale, clădiri) în stil doric.
3. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală se deosebeşte de cea a modului minor natural prin faptul că treapta a 4-a urcată, în loc să formeze cu tonica o sextă mică, formează o sextă mare.