Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)
1. clasă socială conducătoare care deţine puterea de stat şi asupreşte celelalte clase (în orânduirea sclavagistă şi feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte şi se bucură de avantaje speciale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antiaristocratique)
1. îndreptat împotriva aristocraţiei, aristocratismului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. aristocrate)
1. I. care aparține aristocrației; aristocratic.
2. II. membru al unei aristocrații, nobil.
3. (politică) susținător al aristocrației.
4. (prin ext.) persoană privilegiată din cauza averii, profesiei sau anumitor calități.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aristocratique)
1. propriu aristocraţiei; aristocrat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. patricien)
1. s. m. f. membru al aristocraţiei din Roma antică, deţinând pământurile obşteşti şi bucurându-se de toate privilegiile.
3. s. m. cârnat din carne de vită.
4. adj. care aparţine patricienilor (I).
5. de origine nobilă; rafinat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. patriciat, lat. patriciatus)
1. demnitatea de patriciu sau de patrician în Roma antică.
2. ordinul patricienilor (I, 1).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (doamnă + -ișoară)
1. apelație folosită pentru a desemna o fată tânără sau o femeie (presupusă) necăsătorită sau pentru a se adresa acesteia; duduie.
2. ~ de onoare = fată tânără care însoțește mireasa la cununie; fată (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc.
3. (învechit) tânără care făcea parte din păturile privilegiate.
4. (învechit) fiică, fată de domn.
5. (regional) (ornit.) femeiușca sticletelui; domniță.
6. (regional; la plural) (bot.) cârciumărese.