Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. armer, it., lat. armare)
1. a introduce un cartuş în camera de tragere a unei arme.
2. a fixa armătura de fier a unei construcţii de beton armat.
3. a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină.
4. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg.
5. a introduce ramele unei ambarcaţii în furcheţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arma)
1. unealtă, maşină care serveşte pentru atac sau apărare.
2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.
3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.
4. categorie de trupe din forţele armate corespunzând unei activităţi specializate.
5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (armă + jucărie)
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp., fr. armada)
1. mare unitate navală sau de aviaţie; escadră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armement, lat. armamentum)
1. totalitatea mijloacelor tehnice de luptă din dotarea unei unităţi militare, a unei nave, ţări etc.
2. tot ce există la bordul unei nave gata de plecare.
Parte de vorbire: s.f. (Transilv.)
Origine: (armar + -oaie)
1. lădiță sau dulap, făcut după mărimea firidei în care se așează, pentru păstrarea laptelui, a vinarsului etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abrasion, lat. abrasio)
1. proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor.
2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acerbe, lat. acerbus)
1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrolithe)
1. statuie cu extremităţile din piatră sau marmură, iar corpul din alt material.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. activer)
1. intr. a desfăşura o activitate intensă.
2. tr. a intensifica un proces etc.; a face (o substanţă, un fenomen) să devină (mai) activ.
3. refl. a intra în cadrele active ale armatei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activité, lat. activitas)
1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acţiune, ocupaţie.
2. situaţie a unui ofiţer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanţe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacţie.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanţe, erupţii etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.