Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. armatura)
1. (muz.) totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate; armură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armature, lat. armatura)
1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalaţii alcătuite din ţevi sau conducte.
3. construcţie de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereţilor unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliş metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părţilor care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susţine, serveşte ca bază diferitelor părţi ale unui tot; osatură (3), schelet (3).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. armer, it., lat. armare)
1. a introduce un cartuş în camera de tragere a unei arme.
2. a fixa armătura de fier a unei construcţii de beton armat.
3. a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină.
4. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg.
5. a introduce ramele unei ambarcaţii în furcheţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. armé)
1. înarmat.
2. (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos.
3. forţe ~e = ansamblul mijloacelor militare ale unei ţări.
4. (despre un conflict) însoţit de acţiuni militare.
5. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere.
6. (despre beton) prevăzut cu o armătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armure)
1. îmbrăcăminte de protecţie din plăci de metal şi zale, la războinicii medievali.
2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei ţesături.
3. (muz.) totalitatea sunetelor de alteraţie la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cuirasse)
1. armătură din plăci de oţel cu care se blindează navele de război; blindaj.
2. armură de oţel care protejează pieptul şi spatele, folosită mai ales în evul mediu; platoşă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. étrier)
1. vergea de oţel care înconjură la exterior armătura longitudinală a unui element de beton armat.
2. (mar.) suport pe care se sprijină tangoanele, scăriţele etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. maxille, lat. maxilla)
2. piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, deasupra buzei inferioare.