Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. assistant, germ. Assistent)
1. adj. prezent, de faţă (la ceva).
2. s. m. f. cel care asistă la ceva; colaborator.
3. ~ universitar = grad didactic în învăţământul superior, intermediar între preparator şi lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat în munca medico-sanitară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assistance)
1. asistare.
2. public care ia parte la o conferinţă, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-şi susţine drepturile în faţa justiţiei. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viaţa internaţională.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. enquêteur)
1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. anesthésiste)
1. medic specialist în anestezii; anesteziologist, anesteziolog.
2. medic specialist sau asistent medical specializat care se ocupă de narcoză, analgezie și monitorizarea pacienților care urmează să beneficieze de o intervenție chirurgicală sau de un examen invaziv.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (it. assediare)
2. a înconjura o fortăreață, un oraș etc. cu forțe armate, împiedicând-o să primească asistență și implementând pregătirile necesare pentru a o forța să se predea.
3. (prin ext.) a se înghesui în jurul sau în fața unui loc.
4. (fig.) a pune presiune pe cineva; a importuna.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. assister, lat. assistere)
1. intr. a fi prezent, a participa (la ceva).
2. tr. a sta pe lângă cineva pentru a-l putea ajuta; a acorda asistenţă.
3. (jur.; despre avocaţi) a se prezenta altături de o persoană în faţa unui organ de jurisdicţie pentru a-i apăra interesele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. auditoire, /2/ lat. auditorium)
1. asistenţă, public (la o conferinţă, la un curs etc.).
2. sală pentru audiţii şi pentru înregistrări fonice.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. autopsier)
1. medic, asistent medical specializat în autopsii.
2. persoană care (face sau) participă la o autopsie.