Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți)
2. îndemnare a câinilor să atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor.
3. (fig.) instigare a cuiva la acțiuni violente.
4. (fig.) incitare la ceartă sau revoltă.
6. (sin.) asumuțare, asumuțat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. hărțui)
1. acțiunea de a (se) hărțui; harță, hărțuială, hărțuit, încăierare.
2. desfășurare a unor atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a-i împiedica acțiunile.
3. necăjire a cuiva cu tot felul de neplăceri; cicălire, sâcâire.
4. (reg.) asmuțire a unui câine.
5. purtare a unor discuții repetate și contradictorii cu cineva.
6. ~ sexuală = comportament inadecvat prin care o persoană, angajator, angajat sau lucrător extern dintr-o companie, acționează în vederea obținerii favorurilor de natură sexuală în beneficiul propriu sau în beneficiul unei terțe părți.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți + -[i]tură)
1. îndemnare a câinilor să atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor; asmuțire.
2. strigăt prin care se asmut câinii; asmuțătură.
3. (var.) asmuțătură, azmuțătură, azmuțitură.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (asmuți)
1. acțiunea de a asmuți; asmuțire.
2. îndemnare a câinilor să atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor.
3. (fig.) instigare a cuiva la acțiuni violente.
4. (fig.) incitare la ceartă sau revoltă.