Rezultate principale (Asuma):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. assumer, lat. assumere)
1. tr., refl. a(-şi) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări.
2. tr. a accepta ca ipoteză o propoziţie (judecată) pentru a constata consecinţele ce rezultă din ea.
Rezultate secundare (Asuma):
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (necunoscută)
2. a ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție; a se îmbăta.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asumata)
1. îngreunare a capului; asumatat.
2. aducere în starea de beție; îmbătare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. engagement)
1. obligaţie luată de cineva din proprie iniţiativă; promisiune solemnă.
2. obligaţie asumată în scris de o întreprindere faţă de bancă.
3. angajare a cuiva într-un loc de muncă.
4. punere a pucului sau a mingii în joc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assomption, lat. assumptio)
1. (fil.) actul de a asuma, de a presupune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)
1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décliner, lat. declinare)
1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-şi asuma o sarcină, o funcţie etc.
3. a-şi ~ competenţa = a nu-şi recunoaşte competenţa (autoritatea, capacitatea de a se pronunţa într-o problemă); a-şi ~ orice răspundere = a nu-şi asuma răspunderea.
4. a nu recunoaşte, a nu admite ceva.
5. a-şi ~ numele, calitatea = a-şi spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aştri) a coborî către asfinţit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-şi pierde vigoarea, importanţa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irresponsable)
1. care nu poate fi făcut responsabil de actele sale; (prin ext.) fără simţul răspunderii.
2. care acționează fără a-și asuma responsabilitatea, fără a lua în considerare consecințele.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. gendarme)
1. militar din jandarmerie, corp de armată sau poliție militară care asigură siguranța publică.
2. (fig.) cineva care afișează un aer de autoritate, care își asumă sarcina de a aduce ordine.
3. (fam.) femeie solidă cu un aer autoritar; femeie cu aspect masculin și maniere autoritare; virago.
4. (var.) (înv.) jandar, jandarnic, jăndar, jândar, jendar, jendariu, jendarm, jindar, jindariu.