Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. auditeur, lat. auditor)
1. (cel) care audiază un curs, o conferinţă etc.; ascultător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. auditoire, /2/ lat. auditorium)
1. asistenţă, public (la o conferinţă, la un curs etc.).
2. sală pentru audiţii şi pentru înregistrări fonice.
Parte de vorbire: adj. inv., adv., s., interj.
Origine: (fr., lat. bis)
1. adj. inv., adv. (pe lângă un număr) a doua oară; repetat.
2. interj. exclamaţie prin care auditoriul solicită un artist, un ansamblu să repete un număr din program, o arie etc.
3. s. n. număr prezentat a doua oară la cererea publicului sau ca supliment de program.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commination, lat. comminatio, ameninţare)
1. figură retorică prin care oratorul sau un autor enunţă, sub formă de avertisment la adresa auditoriului ori a unui personaj, o nenorocire inevitabilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communication, lat. communicatio)
1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)
2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.
3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justeţea unor afirmaţii ori argumente.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. directif)
1. care dirijează o activitate sau un sector de activitate.
2. referitor la o anumită direcție; direcțional.
3. (despre antene) care emite într-o singură direcție; direcțional.
4. (tehn.) care are direcție fixă.
5. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discours, lat. discursus)
1. expunere oratorică în faţa unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.; cuvântare.
2. expresie verbală a gândirii; cuvântare.
3. disertaţie, tratare a unui subiect de natură ştiinţifică sau literară; expozeu, tratat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. métathèse, gr. metathesis)
1. intervertire a ordinii unor (grupuri de) sunete într-un cuvânt.
2. modificarea unui cuvânt prin transpoziția unei litere sau a unei silabe.
3. schimbare accidentală a locului unui cuvânt într-o propoziție.
4. figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut şi i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecţii posibile.