autoriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. autoriser)

1. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite.

autorizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (autoriza)

1. acțiunea, faptul de a autoriza; autorizat.
2. învestirea cuiva cu o autoritate publică; învestitură, (înv.) împuternicire.
3. acordare a dreptului de a face ceva; autorizație, permisiune.

autorizație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autorisation)

1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedește o împuternicire.

arbitraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbitrage)

1. soluționare a unui diferend de către o persoană sau o instituție autorizată.
2. ~ de stat = organ de stat care rezolvă anumite litigii patrimoniale.
3. conducere a unei aplicații tactice, a unei competiții sportive de către un arbitru.
4. hotărâre luată de un arbitru.
5. (fin.) cumpărare de valută, acțiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeași piață sau pe o alta.

autoapărare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. autodéfense)

1. apărare personală, apărare prin mijloace proprii împotriva unui atac; (rar) autoapărat.
2. legitimă apărare, autorizare legală și imediată de a se apăra, inclusiv prin folosirea unor mijloace care ar fi interzise în alte circumstanțe.

autotratament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + tratament)

1. tratament medical aplicat fără o indicație medicală autorizată.

bloca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bloquer)

1. tr. a supune unei blocade.
2. a împiedica mișcarea, circulația etc.
3. a imobiliza într-o anumită poziție.
4. a interzice (temporar) ocuparea unui post vacant.
5. a suspenda folosirea unor credite, conturi etc.; a interzice schimbarea unor prețuri, salarii fără autorizație guvernamentală.
6. refl. (med., tehn.; despre organe) a se imobiliza, a nu mai funcționa.

codex

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. codex)

1. manuscris vechi, legat în maniera cărților moderne; codice.
2. culegere de legi; cod.
3. compendiu oficial de formule de medicamente și medicamente autorizate.

compensator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compensateur)

1. adj. care compensează; compensativ, compensatoriu.
2. s. n. sistem tehnic care lucrează în vederea obținerii unei compensări de variație, de efort etc.
3. mașină electrică rotativă pentru îmbunătățirea factorului de putere în rețele de curent alternativ.
4. instrument electric de măsură bazat pe metoda compensării.
5. s. m. specialist autorizat să efectueze compensarea busolelor de pe (aero)nave.