Dictionar

azur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azur)

1. s. n. 1.. albastrul cerului.
2. culoarea albastru-deschis.
3. adj. ca azurul.
 

azura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. azurer)

1. a albăstri ușor produsele textile albe, pentru a îndepărta slaba colorație galbenă pe care acestea o au la început.
 

azure

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Azuree/linien/)

1. trăsăturile din jurul desenelor sau gravurilor care îndeplinesc rolul umbrelor.
 

azurit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azurite)

1. minereu bazic de cupru, albastru-închis, folosit ca piatră de ornament sau ca pigment pentru pictură.
 

azuriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (azur + -iu)

1. care este de culoarea cerului; ca azurul; albastru-deschis; bleu.
 

azuros, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (azur + -os)

1. de culoarea azurului; albastru-deschis; azuriu.
 

alevin

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alevin)

1. (ihtiologie) larvă de pește sau pui de pește care depind de sacul vitelin pentru hrană.
2. (pescuit) pești mici folosiți pentru a popula iazurile și râurile.
 

ambetant, -ă

Parte de vorbire:  adj. (franțuzism învechit)  
Etimologie: (fr. embêtant)

1. care ambetează; plictisitor.
2. care provoacă necazuri, neplăceri.
3. (antonime) amuzant, plăcut.
 

amplifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplifiant)

1. (log.) inducție ~ă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri.
 

anafilactic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anaphylactique)

1. cu caracter de anafilaxie; care se referă la anafilaxie, o reacție alergică severă și rapidă.
2. (med.) șoc ~ = reacție alergică exacerbată, care duce în cele mai multe cazuri la consecințe grave și care poate pune viața în pericol.
3. (med.) stare ~ă = sensibilizare care permite șocul ~.
 

antiinsulină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + insulină)

1. substanță din ser care apare în unele cazuri de diabet rezistent la insulină.
 

autoblocaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autoblocage)

1. dispozitiv de blocare automată a sistemelor de semnalizare, de macazuri etc.