Parte de vorbire: I. s.m., II. s.n.
Origine: (berbec + -ar)
1. I. păstor de berbeci; bărbăcar.
2. (înv., pop.) sărbătoare populară celebrată pe 26 septembrie.
3. II. (reg) cojoc lung cu lână mare; sarică, burcă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (berbec + -ărie)
2. cârd de berbeci aleși dintre oi (toamna, după Sfânta Mărie).
3. țarc unde se țin berbecii despărțiți de oi.
4. locul unde pășunează berbecii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (berbec + -at)
1. (rar; despre capul unui animal) cu fruntea bombată ca a berbecului.
2. (despre botul sau fruntea unui animal) cu profil convex.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (berbec + -esc)
1. care caracterizează berbecii, care este specific berbecilor; de berbec.
2. (fig.) (despre oameni) care este încăpățânat.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (berbec + -ește)
1. ca un berbec; în felul berbecilor.
2. (fig.) cu stăruință; cu încăpățânare.
Parte de vorbire: vb. tr. (popular)
Origine: (berbec)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bistournage)
1. (medicină veterinară) procedeu învechit de castrare la taur şi berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. /bos/ moschatus)
2. bou ~ = mamifer nordic care întruneşte caracteristicile berbecului şi cele ale boului: coarne scurte şi lăsate în jos, părul lung şi des, copita lată şi a cărui carne miroase a mosc.
Parte de vorbire: s.m.f. (reg.)
Origine: (mârli + -tor)
1. ovină (berbec sau oaie) de reproducție.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cocor + -at)
2. (despre berbeci) care are coarnele frumos răsucite.
3. (reg.) cu cârlionți; încrețit.
Parte de vorbire: interj. (reg.)
Origine: (cf. hârdoc)
1. strigăt cu care se alungă berbecii.
Parte de vorbire: s.m. (reg.)
Origine: (cf. hârdoa)