Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. autoblindata)
1. vehicul blindat, cu roţi sau cu şenile, înarmat uşor, pentru misiuni de recunoaştere, siguranţă et cetera; automobil blindat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (blinda)
2. (fam.) îmbrăcat peste măsură.
3. s. n. autovehicul de luptă prevăzut cu blindaj; tanc.
4. (pl.) trupe dotate cu asemenea mijloace.
Parte de vorbire: s.
Origine: (moto1- + blindat)
1. autovehicul blindat dotat cu armament, folosit pe câmpul de luptă.
Parte de vorbire: adj. invar.
Origine: (după fr. antichar)
1. care se opune acțiunii vehiculelor blindate, care dăunează vehiculelor blindate; antitanc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. autoblindata)
1. vehicul blindat, cu roţi sau cu şenile, înarmat uşor, pentru misiuni de recunoaştere, siguranţă et cetera; automobil blindat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. automitrailleuse)
1. automobil blindat prevăzut cu un tun şi mitraliere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 + transportor)
1. s. m. f. cel care lucrează pe o maşină de transportat materiale.
2. s. n. autovehicul blindat de luptă, neînarmat, folosit în transportul trupelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (auto- + tun)
1. autovehicul de luptă blindat, fără turelă, pe şenile, cu armament de artilerie puternic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bunker)
1. siloz în care se înmagazinează cărbuni, minereuri etc.
2. compartiment în care se înmagazinează combustibilul, pe o navă.
3. pâlnie de alimentare cu cărbuni a locomotivelor.