borna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. borner)

1. a marca cu borne un teren; a demarca.

bornă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. borne)

1. stâlp de marcaj din beton, lemn etc., la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.
2. piesă metalică aparținând circuitului electric interior al unui aparat, al unei mașini sau instalații, care asigură legătura cu un alt circuit.

bornaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bornage)

1. acțiunea de a borna și rezultatul ei; punere de borne pentru delimitarea proprietăților, terenurilor et cetera; bornare.

bornaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bornage)

1. acțiunea de a borna și rezultatul ei; punere de borne pentru delimitarea proprietăților, terenurilor et cetera; bornare.

cosă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosse)

1. obiect protector din metal care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu.
2. inel metalic fixat la marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul; bornă.

sulfatare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sulfata)

1. acțiunea de a (se) sulfata și rezultatul ei; sulfataj.
2. acțiunea de tratare a culturilor agricole cu sulfat de cupru.
3. (auto) reacție chimică, în bateriile cu plumb, între acidul sulfuric al electrolitului și plumbul electrodului care formează o acumulare de sulfat de plumb (și uneori sulfat de cupru dacă borna este din cupru sau alamă); (prin extensie) această acumulare de sulfat de plumb.
4. (chimie) proces prin care se introduce o grupare sulfat în molecula unor substanțe organice.
5. acțiunea de a înmuia un material într-o baie de sulfat metalic pentru a-l conserva.