Parte de vorbire: s.n.
Origine: (burlac + -ărit)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (burlac + -esc)
1. care este caracteristic pentru burlaci; propriu burlacilor; de burlac.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (burlac + -ie)
1. stare sau viață de burlac; celibat, holteie; (rar) burlăcărit.
2. perioadă de timp cât un bărbat este burlac; holteie.
3. văduvie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (familie + -ist)
1. persoană căsătorită, care şi-a întemeiat o familie.
3. (antonime) burlac, celibatar, nefamilist.
Parte de vorbire: vb. intr. (reg., înv.)
Origine: (v. june)
1. a rămâne necăsătorit (celibatar).
Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (lat. juvenis)
2. ~-prim = actor care interpretează roluri de tânăr îndrăgostit.
3. (reg.) bărbat neînsurat; holtei, burlac, becher.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (burlac + -ărit)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (burlac + -esc)
1. care este caracteristic pentru burlaci; propriu burlacilor; de burlac.