Dictionar

chinuitor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (chinui + -tor)

1. adj. care chinuiește, care provoacă un chin fizic sau moral.
2. s.m. persoană care supune pe cineva la chinuri.
3. s.f. (înv.) instrument de tortură.
 

consuma 2

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consumer, lat. consumere)

1. tr. a nimici, a distruge.
2. tr., refl. (fig.) a (se) epuiza.
3. a (se) chinui, a (se) frământa.
 

crucifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. crucifier)

1. a executa un condamnat prin țintuire pe cruce; a răstigni.
2. (fig.) a chinui.
 

demon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)

1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc.
2. diavol, drac.
3. (fig.) om rău.
4. (în literatura romantică) ființă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreția, frumusețea fizică etc.
5. (în poezie) geniu chinuit de neliniște, care stârnește pasiuni, dorințe.
 

famelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. famélique, lat. famelicus)

1. chinuit de foame; flămând, înfometat.
 

furie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. furie, lat. furia)

1. mânie violentă, nestăpânită; violență.
2. (pl.) cele trei divinități ale infernului, care, în credințele anticilor, chinuiau sufletele păcătoșilor.
 

gelozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. gelosia)

1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă.
2. invidie.