Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. quitte)
1. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-şi fi plătit o datorie faţă de cineva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Kitt)
1. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quittance)
1. înscris prin care se atestă primirea unor sume de bani.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (chitanţă + -ier)
1. carnet sau registru cu foi detașabile, pentru întocmirea chitanțelor; carnet de chitanțe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. chitarra)
1. intrument muzical cu şase coarde, acţionat prin ciupire sau lovire cu degetele.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (it. chitarrista)
1. persoană care cântă la chitară.
2. (var.) ghitarist, (înv.) citarist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)
1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)
2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accommodation)
1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. amazonomachie)
1. (mit.) luptă cu amazoanele; lupta amazoanelor împotriva atenienilor.
2. (antichitate) reprezentare artistică a amazoanelor în lupte.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. amphictyon)
1. (Antichitatea greacă) membru al unei amficționii.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (gr. amphoroidion)
1. (antichitate) vas mic în formă de amforă, cu fundul plat.