ciocănitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ciocănit + -ură)

1. zgomot produs de lovituri repetate, cu ciocanul sau cu alte obiecte, într-un corp tare; ciocănit.

cioclej

Parte de vorbire:  s.m. (reg.)  
Etimologie: (necunoscută)

1. partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare; hlujan; strujan.
2. (var.) ciocleș, ciuclej, coclej, cotlej.

cioclejel

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cioclej + -el)

1. (ornit.; Bucov.) mică pasăre care trăiește prin ciocleji; împărătuș, pitulice, sfredeluș.
2. (reg.) cioclej.

cioclete

Parte de vorbire:  s.m. (reg.)  
Etimologie: (prob. ciocle[jel] + [vrăbe]te)

1. (ornit.) pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru, cu pântecele cenușiu, cu ciocul scurt, conic și cu coada trunchiată; cioclejel, vrabie, vrăbete.

ciocoaică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ciocoi + -oaică)

1. termen de dispreț pentru o femeie parvenită (de la țară); nevastă de om îmbogățit de curând sau soție de ciocoi; (prin ext.) boieroaică.

ciocofleandură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ciocoi + fleandură)

1. termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocoi.
2. om lipsit de demnitate; (pop.) cioclovină.

abataj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abattage, it. abbattaggio)

1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operația însăși.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.

aborda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aborder)

1. intr. (despre nave) a se ciocni.
2. a se opri lângă o navă bord la bord.
3. a acosta.
4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.
5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuție.

abordaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

abumarkub

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Abu Markub)

1. pasăre înaltă, asemănătoare cu struțul, cu gâtul scurt și gros, cu capul mare și cioc enorm, din preajma Nilului.

acvilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. aquila)

1. pasăre răpitoare de zi, cu cioc și cu aripi puternice; pajură.