Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. întreciocni)
1. ciocnire reciprocă; lovire unul de altul.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abordage, it. abbordaggio)
1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collision, lat. collisio)
1. lovire, ciocnire de tendinţe, forţe, de interese contrare; conflict.
2. izbire puternică între două corpuri care se mişcă în sensuri opuse.
3. (fig.) încăierare, confruntare.
4. abordaj.
5. ~ omonimică = întâlnire a două sau mai multe cuvinte omonime.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. conflictus, fr. conflit)
1. neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend.
3. (fil.) treaptă acută în evoluţia contradicţiilor antagoniste.
4. ciocnire între ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o operă literară, care determină desfăşurarea acţiunii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crépitation)
1. trosnitură produsă de ciocnirea extremităţile unui os fracturat, de aerul pătruns în plămânii bolnavi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impact, lat. impactus)
1. coliziune a două sau a mai multor corpuri, dintre care cel puţin unul este în mişcare.
3. (fig.) efect de şoc, de surpriză.
4. influenţă, efect.
6. relaţie; întâlnire, incidenţă.
7. prezenţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. percussion, lat. percussio)
1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată și repetată a regiunii examinate.
3. instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc.
4. grupă din orchestră din astfel de instrumente.
5. lovire de către percutor a capsei unui cartuș, a unui focos.