Dictionar

circumspect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. circonspect, lat. circumspectus)

1. care este prudent și acționează numai după reflecție; precaut, rezervat.
2. care arată prudență, circumspecție.
3. (antonime) aventuros, imprudent, neprevăzător.
 

circumspecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonspection, lat. circumspectio)

1. atitudine circumspectă; precauție, prudență, rezervă.
 

circumspect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. circonspect, lat. circumspectus)

1. care este prudent și acționează numai după reflecție; precaut, rezervat.
2. care arată prudență, circumspecție.
3. (antonime) aventuros, imprudent, neprevăzător.
 

circumspecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonspection, lat. circumspectio)

1. atitudine circumspectă; precauție, prudență, rezervă.
 

confient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confiant)

1. care are încredere în cineva sau ceva; încrezător.
2. care exprimă confianță, încredere.
3. (var.) confiant.
4. (antonime) anxios, circumspect.
 

precaut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. praecautus)

1. care acționează cu deosebită atenție; prevăzător, prudent, circumspect.
 

precauție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. précaution, lat. praecautio)

1. atitudinea celui precaut; prevedere, băgare de seamă, prudență, circumspecție.
 

prudent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. prudent, lat. prudens)

1. prevăzător, precaut, circumspect.