Dictionar

Rezultate principale (Cita):

Cita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. citer, lat. citare)

1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări, a face cunoscut; a semnala cuiva.

2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva.

3. a chema în faţa unei instanţe judecătoreşti printr-o citaţie.


Rezultate secundare (Cita):

-CIT, -CITĂ

Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. kytos „cavitate, obiect scobit, celulă”)

1. „celulă, cavitate”.


Apendicită

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. appendicite)

1. (med.) inflamarea apendicelui cecal.


Ascită

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ascite)

1. (med.) acumulare de lichid în cavitatea peritoneală; hidropizie abdominală, (pop.) pungă de apă.


Autocita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. autocitare)

1. refl. a se cita pe sine însuşi, din propria operă.


Autoexcita

Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (fr. s’autoexciter)

1. a se excita pe sine însuși, fără intervenție exterioară.


Capacita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. capacitate)

1. a-şi alătura pe cineva; a câştiga adeziunea, încrederea cuiva.

2. a pune pe cineva în situaţia de a putea îndeplini o acţiune.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Ablepsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablepsie)

1. (med.) lipsă a vederii; cecitate; orbire.


Abluţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru purificare.

2. purificare religioasă.

3. (fam.) îmbăiere prin duş.

4. eroziune exercitată de curenţii marini de adâncime.


Abstenţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)

1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.

2. doctrină care susține această atitudine.


Abstenţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinenţă.

2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.