Dictionar

ciudat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bg. чудaт /čudat/)

1. (despre lucruri sau despre noțiuni abstracte) care iese din comun, neobișnuit, curios, straniu, bizar.
2. (despre oameni) care are ciudățenii, căruia cu greu îi poate intra cineva în voie, cu care greu se poate înțelege și împăca cineva; curios, sucit, supărăcios; capricios, mofturos.
3. plin de curiozitate, curios.
 

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
 

alegru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allègre)

1. plin de entuziasm, de vitalitate (în ciuda vârstei, circumstanțelor et cetera).
2. care manifestă veselie, vivacitate; vioi, sprinten.
3. (muzică) care dă naștere unei impresii de veselie (celui care o ascultă).
4. (antonime) indolent, trist.
 

atopognozie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. atopognosie)

1. (med.) imposibilitate de a localiza o senzație percepută la suprafața corpului, în ciuda sensibilității normale la atingere.
 

bizar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bizarre)

1. (și adv.) ciudat, straniu, extravagant; supărător.
 

bizarerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bizarrerie)

1. ciudățenie, extravaganță; fantezie.
 

capricios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capricieux, it. capriccioso)

1. cu capricii; inconsecvent, schimbător; răsfățat.
2. neobișnuit, ciudat.