Parte de vorbire: s.f.
Origine: (clătina + -ătură)
1. mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta.
2. mișcare, deplasare șovăitoare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/agiter, lat. agitare)
2. a aţâţa, a instiga la revoltă.
4. refl. (fam.) a se frământa.
5. a se zbuciuma, a fi neliniştit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agitation, lat. agitatio, /3/ rus. aghitaţiia)
1. mişcare prelungită; clătinare.
2. stare de nelinişte, de tulburare, de enervare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. claudiquer, lat. claudicare)
1. a şchiopăta.
2. a călca nesigur, a se împletici; a şovăi. (fig.) a nu fi cum trebuie, a se clătina.
Parte de vorbire: I. adv., II. interj.
Origine: (formație onomatopeică)
1. II. imită zgomotul cuiva care se hurducă.
3. ca un obiect care, atârnat de ceva, se clatină.
5. (var.) hurdu-burdu, hurduf-burduf, hurdug-burdug, hurduji-burduji, hurduz-burduz.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (scutura + -ătură)
2. mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgâlțâire, zdruncinare.
3. scuturatul pomilor de fructe, flori, frunze.
5. (fig.) ploaie ușoară și scurtă de vară.
6. (reg.; expr.) ~ de friguri = acces (de friguri); frison.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (cf. jintiță)
1. a frămînta cașul pentru a-l stoarce de zerul rămas după strecurat.
2. a clătina un vas cu lichid, pentru ca acesta să se mestece.
3. a aduce pe cineva la ordine; a muștrului.
4. a scormoni focul; a sparge cărbunii din foc.
5. a unge hainele cu un fel de unt pentru a le apăra de insecte.
7. (fig.) a stoarce pe cineva de avere.