Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (coborât + ură)
1. (în credințele populare) boală intrată în corpul cuiva; (înv.) pogorâtură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bémol, it. bemolle)
1. s. m. accident muzical care coboară cu un semiton nota pe care o precedă.
2. adj. (despre note) coborât cu un semiton.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. berne)
1. în ~ = (despre steaguri) coborât pe jumătate, în semn de doliu.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. cryptorchide)
1. individ care prezintă criptorhidie, ale cărui testicule nu au coborât în scrot.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. descendance)
1. înrudire în linie coborâtoare; filiaţie.
2. totalitatea urmaşilor; posteritate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dorsal)
1. adj. referitor la partea posterioară a corpului sau a unui organ.
2. (s. m.) marele ~ = cel mai lat muşchi al spatelui.
3. (despre foneme) articulat în spatele limbii.
4. s. f. sistem muntos care se întinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separând două bazine.
5. lanţ muntos care se întinde pe spaţiul unui continent.
6. relief mai puţin accidentat, care separă unităţi de relief mai joase.
7. prelungire a unui anticiclon între două zone cu presiune atmosferică mai coborâtă, care poate fi asemănată cu un „bot de deal”.
Parte de vorbire: s.
Origine: ( flota)
1. acțiunea de a flota; flotaj.
2. (text.) trecere a unui fir dintr-un sistem, peste două sau mai multe fire din celălalt sistem, la confecționarea țesăturilor ornamentale.
3. fiecare dintre mișcările ritmice de gimnastică în care corpul, întins aproape de pământ, este ridicat și coborât prin extensiunea și îndoirea brațelor sprijinite cu palmele pe sol; flotație.