Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accolé)
1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt.
2. (despre plante, ramuri) încolăcit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. caduceus, fr. caducée)
1. sceptru încolăcit de doi şerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea şi comerţul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chromonème)
1. filament cromozomial încolăcit sau spiralat, cu segmente de cromomere, în profaza mitozei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dragon)
1. animal imaginat cu cap şi aripi de vultur, gheare de leu, trup şi coadă de şarpe.
2. reprezentare heraldică a unui chip omenesc cu barba din şerpi încolăciţi.
3. şopârlă tropicală, pe copaci, care are de-a lungul corpului două excrescenţe ale pielii ca nişte aripi.
4. peşte marin care, în timpul zilei, stă îngropat în nisip, noaptea fiind foarte activ; drac-de-mare.
5. ambarcaţie cu două vele de suprafaţă mare; velă triunghiulară suplimentară.
6. cavalerist astfel echipat încât să poată lupta şi pe jos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. haptotropisme)
1. orientare de creştere a organelor vegetale (tulpini, rădăcini) datorită excitaţiei de contact, făcându-le să se încolăcească în jurul suporţilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (subtraversa)
1. acţiunea de a substraversa.
2. construcţie hidrotehnică ce asigură trecerea unui curs de apă, canal, conductă pe sub un dig, cale de comunicaţie etc.
3. (mar.) încolăcire a traversei ancorei de către lanţul acesteia.