Dictionar

Rezultate principale (Competență):

Competenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva.

2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii.

3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu.

4. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi.

5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.

6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare.


Rezultate secundare (Competență):

Incompetenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incompétence)

1. lipsă de competenţă; lipsă de pregătire în exercitarea unei funcţii; necompetență.

2. incapacitatea unei autorități publice de a efectua un act juridic; necompetență.

3. (loc. subst.) (drept) ~ negativă = necunoașterea de către o instituție a drepturilor sale, pe care le consideră mai puțin extinse decât sunt.

4. (antonim) competență.


Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Absorbţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.

2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.

3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.

4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.

5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.

6. absorbire.

7. extragere, aspirare.


Atribuţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attribution, lat. attributio)

1. competenţă, autoritate care se exercită într-o anumită sferă de activitate.


Confienţă

Parte de vorbire: s.f. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. confiance)

1. credință spontană sau dobândită în valoarea morală, emoțională, profesională a altei persoane, pe care o credem incapabilă de înșelăciune, trădare sau incompetență; sentiment de siguranță vizavi de cineva sau de ceva; încredere în cineva.

2. (var.) confianță, conființă.

3. (antonim) mefiență.


Contraperformanţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contraperformance)

1. (sport) rezultat slab realizat de un concurent (sau echipă) de la care se aștepta succesul.

2. lipsă de competență, incompetenţă.


Convocaţiune

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. convocation, lat. convocatio)

1. acțiunea de a convoca și rezultatul ei; convocare.

2. act prin care o autoritate competentă convoacă una sau mai multe persoane.

3. înștiințare scrisă, scrisoare, bilet, care invită oamenii se prezinte.

4. (var.) convocație.