Dictionar

condiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. condition, lat. conditio)

1. împrejurare, fapt etc. care oferă cadrul pentru apariția unui fenomen.
2. (biol.) ~ții de mediu = totalitatea factorilor în care sunt obligate să trăiască organismele.
3. clauză (a unei înțelegeri, a unei convenții).
4. (jur.) eveniment viitor și nesigur de care depinde nașterea sau stingerea unui drept.
5. situație socială a cuiva.
6. ~ fizică = nivel superior al pregătirii fizice a unui sportiv.
 

condiție

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT conditio
2. FR condition; condition préalable
3. EN condition; precondition
4. DE Vorbedingung; Bedingung
5. RU условие; предпосылкa
6. HU feltétel
 

precondiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pre- + condiţie)

1. condiție prealabilă.
 

acidoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acidose)

1. (med.) condiție caracterizată prin creșterea acidității sângelui, urinei.
2. boală a plantelor datorată creșterii acidității din sol.
 

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. neliniște, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conștiința condiției umane de ființă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracția regiunii epigastrice, însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.
 

antianafilaxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antianaphylaxie)

1. condiție imunologică care împiedică stări anafilactice.
 

-AZĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -ase, cf. gr. -iasus)

1. „enzimă”.
2. (med.) „stare, situație, condiție”.
 

calitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. qualité, lat. qualitas)

1. sinteza laturilor și însușirilor esențiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor.
2. însușire (bună sau rea); caracteristică pozitivă.
3. (log.) însușire a unei judecăți predicative de a fi afirmativă sau negativă.
4. situație, poziție, titlu, condiție care constituie sau dă un anumit drept.
5. (șah) diferența de valoare dintre un turn și un nebun sau un cal.
 

cașexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cachexie, cf. gr. kakhexia „stare proastă”)

1. sindrom prin slăbirea progresivă a întregului organism și printr-o insuficiență funcțională a unor organe.
2. condiție caracterizată prin slăbire extremă și afectare gravă a stării generale.
3. (var.) cachexie.