Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Konservatorium, fr. conservatoire)
1. instituţie de învăţământ muzical superior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conservateur, lat. conservator)
1. adj. care conservă, conservativ2, conservatorist.
2. ataşat de instituţiile trecutului, refractar la ceea ce este nou.
3. partid ~ (şi s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiţia în plan politic şi ideologic.
4. s. m. f. cel care îngrijeşte piesele dintr-un muzeu; custode.
5. s. n. instituţie specializată, subordonată administraţiei poştale, unde sunt păstrate colecţii filatelice.
6. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (conservator + -ism)
1. atitudine de susţinere a vechilor forme ale vieţii politice, economice şi culturale; conservatism.
2. doctrină politică modernă care pledează pentru apărarea ordinii tradiţionale.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (conservator + -ist)
1. I. care păstrează, care conservă; conservator.
2. II. (înv.) elev al unui conservator de muzică și artă dramatică.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (anti- + progresist, cf. fr. antiprogressiste)
1. (persoană) care este împotriva progresului; conservator.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. avant-gardiste)
1. I. privitor la avangardism; care aparține avangardismului.
2. care aparține avangardei literare, artistice etc.
3. care este în avangardă, înaintea timpului său, în fruntea progresului sau a cunoașterii.
4. II. adept al avangardismului; cel care face parte dintr-o avangardă, dintr-o mișcare inovatoare.
5. (antonime) conservator, misoneist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. conservatisme)
1. filosofie sau ideologie politică care pledează pentru statu-quoul social, cultural și religios; conservatorism.
2. mentalitate conservatoare, atașament față de tradiții.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. konservativ)
1. care conservă; care favorizează menținerea statu-quoului; conservator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conservateur, lat. conservator)
1. adj. care conservă, conservativ2, conservatorist.
2. ataşat de instituţiile trecutului, refractar la ceea ce este nou.
3. partid ~ (şi s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiţia în plan politic şi ideologic.
4. s. m. f. cel care îngrijeşte piesele dintr-un muzeu; custode.
5. s. n. instituţie specializată, subordonată administraţiei poştale, unde sunt păstrate colecţii filatelice.
6. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (conservator + -ist)
1. I. care păstrează, care conservă; conservator.
2. II. (înv.) elev al unui conservator de muzică și artă dramatică.