Dictionar

constant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. constant, lat. constans)

1. adj. care rămâne neschimbat; invariabil.
2. capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producție, care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție.
3. s. f. (mat.) mărime având o valoare invariabilă.
4. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc.
5. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru același denotat.
 

constanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. constance, lat. constantia)

1. însușirea de a fi constant; perseverență.
 

constantan

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. constantan)

1. (tehnol.) aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, întrebuințat la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc.
2. (tehnol.) aliaj de cupru și nichel cu rezistivitate mare și constantă; aliaj de cupru și nichel a cărui rezistență electrică variază puțin în funcție de temperatură.
 

aditivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. additivité)

1. proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții și așa mai departe de a fi aditivă.
 

alizee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alizés)

1. pl. vânturi constante care bat tot timpul anului în regiunile tropicale.
 

amfoheterogonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphohétérogonie)

1. (bot.) producere de urmași constanți pe o parte a ramurii, iar pe cealaltă de urmași cu segregare tipică a caracterelor.
 

amper

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ampère)

1. unitate de măsură a intensității curentului electric, intensitatea curentului constant de un volt care străbate un conductor cu rezistență de un ohm.
 

arhonte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archonte, lat. archon, -tis, gr. arkhon, -tos)

1. (în Atena antică) înalt magistrat din conducerea republicii.
2. titlu dat unor mari ofițeri la curtea Constantinopolului.
 

asincron, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asynchrone)

1. care nu este sincron; asincronic.
2. mașină ~ă = mașină cu curenți alternativi a cărei frecvență a forțelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turație a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.
3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operație este declanșată printr-un semnal provocat de terminarea operației precedente.