contabil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. contabile, fr. comptable)

1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.
2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.
3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.
4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.
5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.
6. (var.) comptabil.

contabil-șef

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. fr. chef comptable)

1. persoană responsabilă pentru supravegherea operațiunilor contabile și a producerii situațiilor financiare într-o întreprindere.

contabilicesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (contabil + -icesc)

1. care se referă la contabil sau la contabilitate; contabil, (rar) comptabil.

contabilicește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (contabil + -icește)

1. din punct de vedere contabil.
2. în mod contabil.

contabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. contabilità, fr. comptabilité)

1. știință care studiază evidența contabilă.
2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.
3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.
4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.
5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.
6. (var.) comptabilitate.

contabiliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. comptabiliser)

1. a înregistra operații economice și financiare în conturi; a opera într-un cont.
2. a determina o valoare pe baza tehnicilor contabile; a înregistra această valoare în registrele contabile.
3. a calcula în detaliu lucruri care nu se evaluează în bani (de ex. acțiuni, goluri); a număra.

audit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audit)

1. funcție de control și de revizie contabilă a unei firme; proces prin care persoane competente, independente colectează și evaluează probe pentru a-și forma o opinie asupra gradului de corespondență între cele observate și anumite criterii prestabilite.

balanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balance)

1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar.
2. a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre.
3. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport.
4. ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an.
5. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie - 22 octombrie).

bilanț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bilanz)

1. tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice etc., la un moment dat.
2. (biol.) sinteză cantitativă a tuturor elementelor primite și cedate de organism.
3. (fig.) situație finală, rezultat al unei acțiuni.

cont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. conto, germ. Konto, fr. compte)

1. operație contabilă cuprinzând cele două părți (debit și credit) care exprimă valoric (și cantitativ) existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp.
2. evidența acestei operații.
3. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere.

contabil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (it. contabile, fr. comptable)

1. I. care se referă la contabilitate; contabilicesc.
2. care este folosit în contabilitate; contabilicesc.
3. care face parte dintr-o contabilitate; contabilicesc.
4. care este determinat prin tehnici contabile; contabilicesc.
5. II. persoană calificată care ține contabilitatea, care se ocupă de conturile unei instituții, întreprinderi etc.
6. (var.) comptabil.

contabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. contabilità, fr. comptabilité)

1. știință care studiază evidența contabilă.
2. determinarea detaliată a cheltuielilor și încasărilor de debite și credite.
3. totalitatea operațiilor de înregistrare a mișcării fondurilor și materialelor unei instituții sau întreprinderi; evidență contabilă.
4. serviciul responsabil cu întocmirea conturilor; secție, birou într-o unitate economică unde se face evidența contabilă.
5. (prin ext.) determinarea detaliată a lucrurilor care nu sunt evaluate în bani; numărătoare exactă.
6. (var.) comptabilitate.