Dictionar

contestant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. contestant)

1. (persoană) care contestă; contestatar, contestator.
2. I. care discută, pledează.
3. II. persoană care face sau introduce o contestație.
 

contestatar, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. contestataire)

1. (cel) care exprimă o contestație.
2. (persoană) care contestă; contestator.
3. (persoană) care face obiecții sau protestează; contestator.