Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. continuité, lat. continuitas)
1. faptul, însuşirea de a fi continuu.
2. (mat.) proprietate a unei funcţii care poate trece de la o stare la alta, luând toate valorile intermediare.
3. categorie filozofică, desemnând distribuţia şi succesiunea neîntreruptă în spaţiu şi timp a structurii şi dinamismului materiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discontinuité)
1. lipsa de continuitate; întrerupere.
2. (mat., fiz.) variaţie bruscă, în salturi, a valorii unei mărimi; trecerea de la o valoare la alta, fără parcurgerea valorilor intermediare.
3. modificare rapidă a valorii unui element meteorologic pe distanţe mici.
4. categorie filozofică desemnând distribuţia şi succesiunea cu întreruperi în spaţiu şi timp a materiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. antipallage, gr. antypallage)
1. anacolut în care discontinuitatea sintactică reprezintă o abatere de la congruenţa cauzală în propoziţie; schimbare reciprocă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. continuité, lat. continuitas)
1. faptul, însuşirea de a fi continuu.
2. (mat.) proprietate a unei funcţii care poate trece de la o stare la alta, luând toate valorile intermediare.
3. categorie filozofică, desemnând distribuţia şi succesiunea neîntreruptă în spaţiu şi timp a structurii şi dinamismului materiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. continu, lat. continuus)
2. (fig.) curent ~ = curent electric care are un singur sens; (mat.) funcţie ~uă = funcţie care prezintă continuitate (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discontinuité)
1. lipsa de continuitate; întrerupere.
2. (mat., fiz.) variaţie bruscă, în salturi, a valorii unei mărimi; trecerea de la o valoare la alta, fără parcurgerea valorilor intermediare.
3. modificare rapidă a valorii unui element meteorologic pe distanţe mici.
4. categorie filozofică desemnând distribuţia şi succesiunea cu întreruperi în spaţiu şi timp a materiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discontinu, lat. discontinuus)
1. lipsit de continuitate; intermitent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intermittence)
1. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate.