Dictionar

contră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre)

1. lovitură de răspuns, promptă, pe atacul adversarului, la box, scrimă, lupte, judo.
2. acțiunea de a contra la bridge.
 

contra 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. contra, fr. contre)

1. prep. împotriva (cuiva sau a ceva).
2. din ~ = dimpotrivă.
3. în schimbul (altei valori).
4. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel.
 

contra 3

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contrer)

1. a contrazice, a riposta.
2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră.
3. (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă.
 

CONTRA-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. contra-, cf. lat. contra)

1. „opus (spațial și temporal), împotrivă; din nou; neconform; inferior ierarhic”.
 

contraacuzație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contré-accusation)

1. învinuire adusă de acuzat acuzatorului.
 

contraafirmare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. contre-affirmation)

1. răspuns la o afirmare prin altă afirmare; contraafirmație.
 

contraagresivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (contra- + agresivitate)

1. reacție față de agresivitate.
 

aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.
 

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
 

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

acceptant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.
 

achiesa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. acquiescer)

1. a accepta condițiile unei acțiuni juridice, ale unui contract.
 

acordant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Akkordant)

1. persoană care execută lucrări în acord; lucrător contractual.