Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. contraire, lat. contrarius)
1. adj. opus; potrivnic.
2. noţiuni ~e = noţiuni (sau judecăţi) în raport de contrarietate.
3. s. n. ceea ce este opus, potrivnic.
4. adv. împotriva, în contra.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. controranda)
1. velă triunghiulară sau trapezoidală deasupra randei, pe goelete şi iahturi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réaction)
1. reintroducere, în opoziţie de fază la intrarea unui montaj electronic, a unei părţi din semnal prelevată la ieşire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réception)
1. repetare parţială sau totală a operaţiilor de recepţie în caz de litigiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-réforme)
1. mişcare de opresiune sângeroasă întreprinsă în sec. XVI de biserica catolică împotriva Reformei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. contre-révision)
1. control suplimentar după controlul obişnuit.
2. a doua revizie a unei tipărituri, în coală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverse, lat. adversus)
1. situat în faţă; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat faţă în faţă (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după rus. белогвардеец [belogvardeeț])
1. membru al forţelor armate contrarevoluţionare ruse, împotriva puterii sovietice din războiul civil (1918-1920).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphion)
1. ion organic cu două sarcini electrice contrare, pozitivă şi negativă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. amoraliste)
2. I. care respinge toate valorile morale.
3. II. cel care pledează pentru indiferență față de principii, față de imperativele moralității.
4. persoană care adoptă o atitudine contrară valorilor morale.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ana-, cf. gr. ana „înapoi, în sus”)
1. „în sens contrar, din nou, în sus, în afară”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. anaclinal)
1. (despre o plantă de teren, o falie) înclinat în sens contrar.