contraria
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. contrarier)
Etimologie: (fr. contrarier)
1. a şoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicţie cu convingerile, aşteptările, dorinţa sau intenţia sa).
contrariant, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. contrariant)
Etimologie: (fr. contrariant)
1. care contrariază.
contrariant, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. contrariant)
Etimologie: (fr. contrariant)
1. care contrariază.
intriga
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. intriguer, it. intrigare)
Etimologie: (fr. intriguer, it. intrigare)
1. tr. a nelinişti, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria.
2. intr. a face intrigi; a unelti, a complota.
şoca
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. choquer)
Etimologie: (fr. choquer)
1. a impresiona neplăcut; a contraria.
vexa
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. vexer, lat. vexare)
Etimologie: (fr. vexer, lat. vexare)
2. a contraria.
vexant, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. vexant)
Etimologie: (fr. vexant)
1. care vexează; care provoacă durere, care contrariază; vexatoriu.
vexatoriu, -ie
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. vexatoire)
Etimologie: (fr. vexatoire)
1. care vexează, contrariază; care este ofensator, jignitor; vexant.