Dictionar

Rezultate principale (Cooperare):

Cooperare

Parte de vorbire: s.
Origine: (coopera)

1. faptul de a coopera.

2. conlucrare a unor persoane, unităţi economice sau ţări în producerea sau desfacerea anumitor produse, în cercetarea ştiinţifică şi tehnică etc.


Rezultate secundare (Cooperare):

Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Asistenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assistance)

1. asistare.

2. public care ia parte la o conferinţă, la un spectacol etc.

3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).

4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-şi susţine drepturile în faţa justiţiei. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.

5. cooperare materială sau morală în viaţa internaţională.


Coabitaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cohabitation, lat. cohabitatio)

1. faptul de a coabita; coabitare, conviețuire

2. situația mai multor persoane care locuiesc într-o locuință comună.

3. viață comună a unui cuplu căsătorit sau trăind împreună (ca în căsătorie).

4. (politică) cooperare între partidele politice opuse pentru a asigura guvernarea.

5. (var. înv.) coabitațiune, cohabitație, cohabitațiune.


Colaborare

Parte de vorbire: s.
Origine: (colabora)

1. acţiunea de a colabora; cooperare.

2. formă de relaţii care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun.


Colaboraţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. collaborationnisme)

1. atitudine sau politică de cooperare activă cu un ocupant inamic (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); colaborare cu dușmanul; trădare de patrie.


Cooperaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coopération)

1. cooperare.

2. formă de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun, cu mijloace de producţie proprii, la acelaşi proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele.

3. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate.