Dictionar

Rezultate principale (Coordonare):

Coordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (coordona)

1. acţiunea de a coordona.

2. raport, relaţie într-un enunţ între două sau mai multe propoziţii ori părţi de propoziţie pe acelaşi plan gramatical, nedependente una de cealaltă.

3. raport între mai multe noţiuni de acelaşi fel, subordonate aceleiaşi noţiuni.


Rezultate secundare (Coordonare):

Incoordonare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr., engl. incoordination)

1. necoordonare.

2. (med.) lipsă de coordonare în mişcări, consecinţă a unor leziuni ale sistemului nervos sau a unor stări patologice ale aparatului locotomotor.


Ataxofemie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ataxophémie)

1. tulburare în coordonarea musculaturii aparatului fonator.


Atelaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attelage)

1. animalele de tracţiune înhămate la un vehicul şi harnaşamentul necesar.

2. harnaşament pentru caii unui atelaj (1).

3. echipament de legătură dintre două vehicule.

4. figură de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract.


Central, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. central, lat. centralis)

1. adj. care se află în centru; provenit de la centru.

2. (fig.) care ocupă o poziţie principală.

3. care conduce de la centru.

4. s. f. organizaţie, instituţie de coordonare a unei activităţi dintr-un anumit domeniu.

5. ansamblu de instalaţii tehnice unde se produce centralizat energie, se efectuează o anumită operaţie tehnologică etc.

6. staţiune prin care se pun în legătură posturile de reţele de telecomunicaţii.


Coordonat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coordonné)

1. adj. pus de acord.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie care se află în raport de coordonare cu alta.

3. s. f. (mat.) fiecare dintre numerele care precizează poziţia unui punct faţă de un sistem de referinţă dat.

4. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane şi paralele) prin care se determină poziţia unui punct de pe glob.

5. ~e astronomice = sistem de linii care permit determinarea poziţiei aştrilor pe bolta cerească.

6. (fig.) direcţie, reper; situaţie; cadru.


Coordonativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. koordinativ)

1. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de părţi de propoziţie nepredicative, în relaţie de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente faţă de un element subordonat tuturor.


Coordonator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coordonnateur)

1. adj., s. m. f. (cel) care îndeplineşte o funcţie de coordonare.

2. adj. conjuncţie ~oare = conjuncţie care stabileşte un raport de coordonare.

3. s. n. aparat care indică automat locul unui avion în spaţiu şi distanţa parcursă de el de la punctul de decolare.