Dictionar

corelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență.
2. relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori.
 

corelațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. correlational)

1. (mat.; despre analize) făcut pe bază de corelații.
 

corelativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. corrélatif, lat. correlativus)

1. care se află în corelație.
2. element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ~e = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.
 

corelativitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. correlatività)

1. faptul de a fi în corelație; caracter corelativ.
 

corelator

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Korrelator)

1. ceea ce corelează sau provoacă corelație.
2. cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; element corelativ.
 

agrotehnic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

1. adj. referitor la agrotehnică.
2. s. f. știință care studiază modul în care omul poate interveni în corelația dintre factorii de vegetație, sol și plantele cultivate; agrologie.
3. procedeele tehnice de cultivare a unei plante.
 

anantapodoton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anantapodotone)

1. anacolut în care din două elemente corelative ale unei expresii alternative lipsește unul sau este înlocuit.
 

antropologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropologie)

1. știință care studiază originea și evoluția omului, în strânsă corelație cu condițiile naturale; antropobiologie.
 

biotehnologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Biotechnologie)

1. studiu al corelațiilor dintre parametrii civilizației tehnologice și adaptabilitatea ființei umane.
2. utilizarea în tehnică a microorganismelor, a culturilor de celule vegetale și animale pentru producerea de substanțe utile în agricultură și în industria alimentară, farmaceutică etc.
 

biotipologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biotypologie, engl. biotypology)

1. ramură a biologiei care studiază biotipurile.
2. disciplină care studiază individul uman după criteriul structurii corpului și existența unor corelații între caracteristicile morfologice și psihologice, de natură temperamentală și caracterială.
 

chirologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chirologie)

1. arta de a se exprima cu ajutorul mișcărilor degetelor mâinii.
2. studiu științific al corelațiilor dintre mână și caracter.