Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. cornutus)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphteux)
2. febră ~oasă = boală a vitelor cornute, transmisibilă şi omului, prin febră şi erupţie pe mucoasa gurii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bubalines)
1. specie de animale rumegătoare cornute, înrudite cu taurinele: bivolii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. boucanier)
1. denumire dată coloniştilor francezi din America, din sec. XVII, care se ocupau cu vânătoarea de vite cornute sălbatice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cercaire)
1. larvă a gălbezii, care trăieşte în apă, devenind adultă în corpul vitelor cornute.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. échinocoque)
1. vierme parazit în intestinul cornutelor mari, a cărei larvă se dezvoltă în ficatul mai multor mamifere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ergotine)
1. alcaloid toxic din cornul secarei, care provoacă contracţia muşchilor şi este hemostatic; ergotoxină.
2. (farm.) extract din secară-cornută folosit ca hemostatic și anterior, în obstetrică, pentru a accelera nașterea.