critica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. critiquer)

1. a dezvălui greşelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele şi indicând mijloacele de îndreptare.
2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greşelile cuiva.
3. (peior.) a vorbi de rău, a bârfi.

critică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. critique, lat. criticus, gr. kritike)

1. analiză, apreciere a valorii faptelor, acţiunilor şi creaţiilor oamenilor.
2. apreciere (severă) a însuşirilor, a comportamentului cuiva.
3. ~ă literară = studiu aplicat la opera literară, pe care o analizează, o comentează, valorificând-o în special sub unghi artistic.
4. ~ă de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborării lui, formei originare etc.

autocritica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. s’autocritiquer)

1. refl. a se critica pe sine însuşi.

criticabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critiquable)

1. care poate, merită să fie criticat.

criticant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. critiquant)

1. (fam.) (cel) care este gata oricând să facă o critică negativă; care bârfeşte, intrigant.

criticastru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kritikaster)

1. (peior.) critic mărunt, neînsemnat.

metacritică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Metakritik)

1. critică a criticii; răspuns la o critică.

pseudocritică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (pseudo- + critică)

1. critică sau opinie care pare intelectuală sau sofisticată, dar de fapt este profund viciată și fără valoare; falsă critică.

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

anticritic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticritique, /II/germ. Antikritik)

1. adj. referitor la anticritică.
2. s. f. răspuns la o critică.

antiintelectualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. antiintellektualizm)

1. atitudine critică faţă de tendinţa de folosire excesivă a abstracţiilor, a operaţiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor.
2. concepţie care neagă posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice a adevărului cu ajutorul raţiunii; iraţionalism.

antimarxism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Antimarxismus)

1. ideologie și/sau mișcare politică care respinge sau critică principiile marxismului; opoziție față de marxism.

apostrofa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. apostropher)

1. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica.

ataca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. attaquer)

1. tr. a efectua un atac.
2. (fig.) a lua atitudine potrivnică faţă de o situaţie, de o teorie etc.; a critica, a acuza.
3. a distruge, a mina.
4. a cere în justiţie anularea sau reexaminarea unei hotărâri ori a unui act juridic.
5. a aborda (o problemă, un subiect, o discuţie).
6. intr. a lua iniţiativa într-o întrecere sportivă.
7. a începe executarea unei piese muzicale.
8. refl. (fam. a se simţi jignit; a se ofusca.