Parte de vorbire: s.n.
Origine: (galeză crwth, engl. crowd)
1. instrument celtic antic asemănător cu o vioară, cu 3 sau 6 coarde pe care arcușul le făcea să vibreze, folosit de barzi și trubaduri ca instrument de acompaniament; cruth, crotă.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere)
1. persoană care a suferit o bancrută (situație de insolvență și în special de incapacitate de plată); bancrutar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croûton)
1. mică bucată de pâine rumenită în cuptor sau prăjită în grăsime, care se serveşte în supă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Rekrut, rus. rekrut)
1. tânăr aparţinând ultimului contingent chemat sub arme.
2. (fig.) membru intrat de curând într-o asociaţie, într-o mişcare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acerbe, lat. acerbus)
1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. auxilium)
1. trupă aliată încadrată în armata romană în afara legiunilor şi recrutată dintre locuitorii neromani ai provinciilor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere)
1. persoană care a suferit o bancrută (situație de insolvență și în special de incapacitate de plată); bancrutar.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (germ. bankrottieren)
1. a suferi o bancrută; a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș et cetera); a da faliment.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. banqueroutier)
1. persoană care a dat faliment; falit; bancrut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)
1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetăţean să aleagă sau să fie ales.