Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (fr. conquérant)
1. care cucerește, care supune prin forța armelor; ocupant.
2. care caracterizează pe cel care cucerește, pe cel căruia îi place să cucerească.
3. (la figurat) care subjugă prin farmec; cuceritor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. eupatrides)
1. pl. (în Grecia antică) descendenţi ai familiilor de cuceritori, clasa nobililor deţinători de pământuri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. franc, franque)
1. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului.
2. (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ., fr. Maure, lat. Maurus)
1. s. m. (pl.) nume dat în antichitate de romani populației băștinașe din nord-vestul Africii (berberi), în evul mediu cuceritorilor arabi ai Spaniei.
2. adj. din vechea Mauritanie.
3. care aparține maurilor; mauresc, moresc.
4. stil ~ = stil arhitectonic caracteristic populației maure.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. tribut, lat. tributum)
1. obligație în bani impusă unui popor învins de către cuceritor; bir; impozit plătit de către provincii împăraților în antichitate și în evul mediu.
2. obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general.
3. a-și da (sau a-și aduce) ~ul = a contribui la ceva.