Dictionar

cultural, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. culturel)

1. referitor la cultură; pentru răspândirea culturii.
 

cultural-artistic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cultural + artistic)

1. cu specific cultural și artistic.
 

culturalicește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (cultural + -icește)

1. relativ la cultură, din punct de vedere cultural.
2. într-un mod cultural.
 

culturalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. culturalisme)

1. preocupare culturală.
2. școală americană de antropologie care admite ca esențială specificitatea culturii, considerată ca obicei al grupului social, în opoziție cu natura.
3. curent care pune accentul, în ce privește formarea personalității, pe rolul factorilor de mediu socioculturali.
 

culturalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. culturaliste)

1. I. referitor la culturalism, doctrină sociologică care acordă o mare importanță interacțiunilor culturale dintre grupurile etnice și societate.
2. II. adept al culturalismului.
 

culturalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. culturalité)

1. nivelul de cultură generală a unei populații.
2. calitatea de a fi cultural.
 

abis

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)

1. prăpastie, genune.
2. parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.
3. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.
4. (fig.) distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental.
 

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

academie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académie, lat. academia, gr. akademia)

1. înaltă instituție culturală de stat, creată pentru a sluji progresul științei, literaturii, artei și tehnicii.
2. instituție de învățământ superior.
 

ambianță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ambiance)

1. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care trăiește cineva.
 

ambient

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl., fr. ambient, it. ambiente)

1. spațiu care înconjoară un lucru sau o ființă vie, în care se mișcă sau trăiește; mediu înconjurător.
2. (fig.) complex de condiții sociale, culturale și morale în care trăiește, sau se află, și își dezvoltă personalitatea o persoană; ambianță.
 

amilofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amylophagie)

1. (med.) aberație alimentară în digestia amidonului; obicei alimentar cultural care duce la consumul excesiv de amidon în timpul sarcinii.